vineri, 1 decembrie 2017

inregistrare document cu Constantin Th. Sapatino - cercetas erou

Constantin Th. Sapatino a fost un cercetas erou al primului razboi mondial. La numai 13 ani era voluntar sanitar si sofer pe ambulanta la spitalul din Harlau (Iasi), iar mai apoi curier pe front, in timpul luptelor de la Oituz. 

A facut parte dintre grupul vechilor cercetasi care, uniti in jurul liderului lor, prof. Alexandru Daia, au reinfiintat cercetasia dupa o pauza de 53 de ani. A publicat cartile “Trăiri, trăiri... de-a lungul unui veac” (Editura Romfel, 1994) (foto) si “O viata cat un veac” (Bucuresti, Editura Semne, 1998). 


La o adunare a cercetasilor traditionali din 29 noiembrie 1993, Constantin Th. Sapatino si-a rememorat pe scurt experienta din anii 1916-1918. Am reusit sa salvam aceasta inregistrare document.



Transcriere inregistrare
introducere: "La adunarea festiva a Asociatiei Traditionale ”Cercetasii Romaniei” din 29 noiembrie 1993, organizata in cinstea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, va lua cuvantul cercetasul erou Constantin Sapatino, care va prezenta activitatea sa de cercetas in varsta de numai 13 ani in timpul razboiului 1916-1918, cand a indeplinit succesiv functia de sanitar, sofer pe autosanitara (inlocuind soferul decedat de tifos exantematic) si in cazuri extreme, luptator cu arma in mana. Dau cuvantul cercetasului erou, Constantin Sapatino."

Constantin Sapatino: "Stimati contemporani, dragi tineri! In primul rand multumim tinerilor care au venit printre noi si au ocolit formatia organizata de regim (n.r.: Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei”), care si-a pus acelasi nume dar care vrea sa fie in fapt o continuare a UTC-ului de trista amintire.
Am inceput activitatea de cercetas la varsta de 12 ani. In primul rand prin exercitii desfasurate pe un teren imens care era umplut de blocuri mari de piatra, pe locul unde urma sa se construiasca Primaria Capitalei, sub indrumrea vestitului arhitect Mincu. Nu s-a facut aceasta constructie, pe terenul repectiv se afla astazi Hotelul Intercontinental si Teatrul National, cu anexele lui.

Dupa intrarea Romaniei in razboi, nemtii au inceput bombardamentele asupra capitalei, cu avioane, dar si cu zeppeline. Nu exista aparare antiaeriana, se tragea mai mult ca sa se faca zgomot, cu tunuri de campanie.
Primul meu contact cu ororile razboiului a fost cand un zeppelin a aruncat o bomba pe strada Covaci, producand multi morti si raniti. Ca cercetas am ajutat la transportul ranitilor si am stat la dispozitia lor pe tot timpul cat au fost spitalizati.
Intre timp Romania a fost intr-o situatie foarte proasta, trebuind sa lupte pe doua fronturi. Dupa intrarea triumfala in Ardeal, a inceput ofensiva maresalului Mackensen, cu puternice armate germane, iar pe de alta parte, in sud, cu trupele germane aliate cu trupele bulgare, care dadeau atacuri inspre Romania. In asemenea situatie nu s-a putut rezista si trupele germane se apropiau rapid de Bucuresti. Impreuna cu familia mea m-am refugiat in Moldova, la un conac situat langa Harlau.
Ca cercetas am fost repartizat la Spitalul de Harlau, plin cu trupe romanesti in refacere. Am fost sanitar, ajutor la medici. Au fost clipe groaznice. Asistam si ajutam zilnic, vedeam cum se taie cate o mana, cate un picior. Nu existau anesteziante, li se dadea ranitilor cel mult o gura de alcool. La un moment dat au venit niste sanitare (ambulante) Ford din America, repartizandu-se una si la spitalul nostru.

Iarna 1916-1917 era groaznica. Conacul unde ne aciuisem era la 20 km de spital. Plecam dimineata si eram un sloi de gheata. Numai datorita calutului meu ajungeam la spital si ma intorceam tot datorita lui. Si mai era o nenorocire, tifosul exantematic. Nu existau leacuri pe vremea aceea. Se raspandea prin paduchi infestati. Eram la spital infasurat la toate inchieturile cu tampoane de vata imbibate in camfor. Va spuneam ca ni s-a repartizat o sanitara cu emblema Regina Maria. Era un Ford cu “mustati”. Erau foarte putini soferi pe vremea aceea, fiindca erau si foarte putine masini. Unul s-a imbolnavit de tifos exantematic, si dus a fost. Transportul ranitilor cu carutele din gara CFR pana la spital era groaznic de complicat. Atunci m-am prezentat la comandantul spitalului si i-am spus ca stiu sa conduc masina. S-a uitat cu neincredere la mine, fiindca aratam mai tanar decat cei 13 ani pe care ii aveam. M-a pus la incercare, treaba a mers si de atunci s-a schimbat activitatea mea. Nu mai asistam la scenele groaznice, cu amputari. Conduceam raniti de la gara la spital. Trebuia sa ma feresc de carutele cu cai care nu erau obisnuiti cu acesti monstri de fier.

A trecut timpul si la conacul nostru venise Regimentul 23 de artilerie, in refacere. Erau ofiteri, majoritatea rezervisti, cu studii in strainatate. Stateam tot timpul in mijlocul lor si le ascultam povestile. A inceput ofensiva nemtilor, iar atunci regimentul a plecat spre Oituz si m-au luat si pe mine cu ei. Faceam legatura pe jos, cu bicicleta sau calare intre diverse comandamente.
In fine, din pacate, asa era situatia, s-a facut pacea de la Buftea. Ne-am intors in Bucuresti, ocupat inca de nemti. A inceput ofensiva armatelor franceze si trupele germane au inceput sa se retraga. Atunci noi, mana de cercetasi care eram in Bucuresti, impreuna cu studentii am cautat sa ocupam Cercul Militar, astazi Casa Armatei, unde se afla comandamentul trupelor germane. Erau pe terasa Cercului Militar 2 posturi de mitraliere, si de cate ori eram mai indrazneti, trageau cate o rafala. Apoi, dupa terminarea razboiului am luat parte la intrarea trupelor nostre in Bucuresti."


nota: inregistrarea a fost incarcata si pe portalul Europeana, in sectiunea 1914-1918   

biblioteca cercetasului - sectiunea primul razboi mondial

carti

x

x



statute ale Asociatiei "Cercetasii din Rasboiul 1916-1919"

x

(legenda: x = titlu cu prezentare)


Legea Cercetasului

1. Cercetasul crede in Dumnezeu, respecta credinta celorlalti si isi iubeste patria
2. Cercetasul nu minte si isi respecta cuvantul dat
3. Cercetasul este curajos, plin de insufletire in orice imprejurare si prieten cu toti cercetasii
4. Cercetasul este cuviincios si raspunde de faptele sale
5. Cercetasul iubeste si ocroteste natura si animalele
6. Cercetasul isi asculta si respecta parintii si indrumatorii
7. Cercetasul este dornic de invatatura si la randul lui ii invata si pe altii
8. Cercetasul este muncitor, modest si econom; respecta munca si proprietatea
9. Cercetasul duce o viata sanatoasa, este curat in gand, in vorba si in fapta
10. Cercetasul se straduieste sa faca in fiecare zi o fapta buna, oricat de neinsemnata ar fi ea